Sébastien Loeb nu are adversar în Mondialul de Raliuri. Alsacianul își continuă nestingherit dominația, după ce a câștigat ieri, în Raliul Franței, cu două etape înainte de încheierea sezonului, al șaptelea titlu mondial consecutiv.
Francezul în vârstă 36 de ani a dominat Raliul Hexagonului și s-a impus clar, devansându-i pe ibericul Dani Sordo și pe norvegianul Petter Solberg, toți pe Citroën C4. „Am știut că pot să câștig, dar a fost o cursă extrem de dură. E incredibil că am devenit campion mondial la mine acasă, în fața tuturor acestor oameni”, a explicat Loeb. Ca urmare a victoriei lui Loeb, Citroën a câștigat titlul mondial la constructori, cu 388 puncte.
După ce, în urmă cu doi ani, devenea primul pilot care cucerea cinci titluri mondiale consecutive, Sébastien Loeb a pornit în cursa de a-și depăși propriile recorduri. Împreună cu Daniel Elena, coechipierul său, a mai alipit încă două titluri supreme la palmares și a instalat un nou record, 60 de raliuri câștigate, toate cu echipa Citroën. Fost gimnast de performanță, cvadruplu campion al Alsaciei și locul 5 la Naționalele Franței, Loeb și-a început cariera de pilot pe când avea 21 de ani.
6 din cele 11 etape desfășurate în acest sezon al WRC a câștigat Loeb
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER